Dragi români, mai în glumă mai în serios, pentru că tot ne aflăm în plin scandal cu starea de alertă, vă spun și eu o poveste, legată de registrul special al deținătorilor de terase.
Săptămâna trecută, după lunga bătălie cu virusul nevăzut, făcută cu mult tămbălău și îndemn să stăm în casă, mă aflam în Capitală, cu oarece treburi profesionale.
După ce le-am terminat, prietenul cu care venisem în București mă îndeamnă să-l însoțesc în Centrul Istoric al Capitalei, la o ceașcă de cafea.
Am plecat cu bucurie, mai ales că trecuse perioada în care Președintele Meu mă amenința cu degetul dintre drapele, oarecum supărat, că mă amendează dacă nu respect restricțiile de deplasare.
Ajungem în zona centrală, unde terasele de abia s-au deschis, și ne așezăm la o masă marcată, conform regulilor de distanțare socială.
Mă uit cu grijă în jurul meu, la celelalte mese, să văd dacă nu sunt amenințat de virusul cu care Guvernul Meu s-a bătut toată primăvara, și observ că pe terasă mai este ocupată o singură masă.
La ea stăteau, fără să-și vorbească, o soaţă pe care am bănuit-o că era proaspăt ieșită din izolare care, după gesturile ei, părea că se săturase în perioada stării de urgență de consort ca de publicitate, și un soț uscat, care se uita în toate părţile, ca şi cum voia să împartă manifeste cu COVID 19.
Mă relaxez, știind că nu voi fi atacat de cele două persoane, și văd că se apropie de masa noastră o fătucă supărată, cu fustă scurtă, care, după ce îmi trântește un caiet în față, îmi cere să-mi trec numele și numărul de telefon în caietul cu scoarțe ponosite.
Văzându-mi privirea intrigată îmi explică că totul este o formalitate și că trebuie să mă conformez, altfel voi primi amendă și voi rămâne și fără cafea.
Îi explic duduii că sunt un bun cetăţean al patriei noastre, că n-am boli incurabile, n-am carii, n-am paraziţi intestinali, n-am depresie, n-am mătreaţă şi n-am draci, dar fata îmi explică că dacă nu-mi trec datele în caiet există posibilitatea ca restul acţiunii să se desfăşoare în prezenţa agreabilă a polițiștilor locali, prezenți în număr mare în zonă.
Prietenul meu, bărbat vajnic și cuceritor, care citise-n horoscop că atunci era momentul să fie viteaz, intră în vorbă cu domnișoara și o întreabă, politicos, câte nopţi de dragoste şi prefăcătorie nebună l-ar costa să nu-și treacă numele în caiet.
Amuzată, fata a scos un minicalculator din buzunar şi, după ce i-a dat de câteva ori cu zecimale, vorba bancului, a decis că nu ne servește dacă nu respectăm regulile restaurantului.
I-am adus aminte că nu aşa le fusese vorba, dar ea a invocat amendamentul potrivit căruia femeile au dreptul să se răzgândească, astfel că și prietenul meu și-a trecut în caietul buclucaș numărul de telefon, pentru o eventuală discuție târzie.
Trecând peste toate aceste întâmplări mă întreb, retoric, după toate bâlbele celor care temporar ne conduc, cum va arăta vidul creat de efectul deziluziei Guvernului Meu și cum ar fi să cerem să nu ni se mai impună, sub sancțiunea amenzii, decizii obligatorii care nu ni se par corecte?
Dar despre toate acestea vorbim în articolul următor.
Av. Maldea Nicușor
0 comentarii